În zorii dimineții cu-aromă de-amintiri,
În depărtare trece un tren ce-i plin cu doruri
Prin gara dintre vise, povești despre iubiri.
Cărarea-i mai pustie ca frunza-nlăcrimată,
Iar ochii mei îmi plouă pe foile-nvechite,
Deși tristețea asta îmi pare-a fi demodată,
Îi simt catifelările în vuiet despletite.
Și-mi clatină fereastra acest năvalnic vânt
De parc-ar vrea să intre să stăm la o șuetă,
Mestecenii se leagănă duioși până-n cuvânt
Și-mi vine să le cânt cumva o șansonetă.
Aș porni peste câmpuri, aș trece peste dealuri
Cu o valiză veche și-o floare la rever,
Dar mai aștept, iubire, într-o scrisoare rânduri
Și-ngăduie-mi să lăcrim, îngăduie-mi să sper.
Dan Lucian Corb 29 octombrie 2017
Volumul: Line cuvinte a dor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu