duminică, 6 august 2017

Și dacă vei veni în zori

Și dacă plouă în rafale
Prin cartier, vara târziu,
În a mea inimă e jale,
Pentru o clipă sunt pustiu.

Și dacă tu îmi ești departe
Ca-ntr-o poveste mi te chem,
Simțind parfumul dintr-o carte
În camera cu draperii crem.

Și dacă noaptea în răcoare
Înșir pe foi cuvinte line,
Să știi că mi-s apăsătoare
O lacrimă și-un dor de tine.

Și dacă vei veni în zori
Pe la fereastra mea, tăcută,
Vei fi mireasma mea de flori
Și dragostea-n suflet ținută.

Dan Lucian Corb 6 august 2017
Volumul: Line cuvinte a dor



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu