joi, 24 august 2017

În noaptea de vară cu stele-n sclipiri

În noaptea de vară cu stele-n sclipiri
Mă pierd în duioasele tale priviri,
În visul meu te strecori așa lin
Mi-ești sentimentul acela deplin.

Cu părul șuvițe-n adierea de vânt
Îmi lași din frumusețea ta un cuvânt,
Te strâng în brațe și parcă-ți șoptesc
În alb și albastru cât te prețuiesc.

Mi-aduci alinare, speranță și-un dor
Ce-l pun în manuscrisul aceluiași zbor,
Doar foșnetul mestecenilor de lângă drum
L-aud și câteva șoapte-nvelite-n parfum.

În noaptea de vară cu stele-n sclipiri
Parcă plouă cu petale de trandafiri,
Rămâi până-n zori și cuvinte-mi adună
Să ți le cânt la pian cu acorduri de lună.

Dan Lucian Corb 24 august 2017
Volumul: Line cuvinte a dor







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu