marți, 14 martie 2017

Într-o tristețe nemărginită

Într-o tristețe nemărginită
Mă plimb așa să nu stau pe loc,
Inima toată mi-o simt rănită
Și... liniște nu mi-e deloc.

Într-o tristețe nemărginită
Alerg să prind o mână întinsă,
Găsesc doar o cheie ce e ruginită
Și... lumina din noapte e stinsă.

Într-o tristețe nemărginită
Adun câteva gânduri din stele,
Parcă privirea mi-e împăienjenită
Și... lacrimile-mi sunt grele.

Într-o tristețe nemărginită
Fac un popas pe malul de apă,
Simt jalea aceea atât de doinită
Și... valul ca un sunet de clapă.

Dan Lucian Corb 14 martie 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu