joi, 12 ianuarie 2017

Totul pornește de la respect Un simplu romantic

Totul pornește de la respect. În primul rând de la respectul de sine urmând desigur respectul pentru cel mai apropiat, cea mai apropiată și apropiați. Chiar dacă cea mai apropiată persoană din viața ta ar avea dreptate doar zece la sută din ceea ce îți spune, datoria ta morală e să asculți sau cel puțin să comunici și să găsiți împreună o cale de mijloc de rezolvare a oricărei probleme. Dacă susții că ții la un om, nu îl poți jigni nici măcar prin gesturi simple la prima vedere. Când iubești un om, îl iubești din tot sufletul și trebuie să ai grijă în primul rând de el. Nu ai cum să îl faci să se simtă jenat de ceva, nu poți să îi aduci o stare de disconfort și chiar agitație, fiindcă ții la el, nu-i așa? Cel mai important este dialogul, comunicarea fiindcă evident, doar așa se pot găsi soluții de împăcare a unei situații. Atunci când ții la cineva înseamnă că undeva îl și iubești și omul iubit nu merită a fi umilit, omul iubit, mai ales când știi că te iubește și îți vrea binele, omul iubit merită prețuirea ta. Încearcă să îl prețuiești și vei vedea că vei primi înzecit prețuirea și iubirea. E atât de simplu! Fă doar un pas în gesturi, în gândire, în comportament și ai să vezi că prietenia e așa de frumosă și iubirea e atât de aproape. Deschide-ți sufletul spre frumusețea sentimentelor, lasă-le să îți înmiresmeze clipele și încă ceva, gândește-te dacă ție ți-ar face plăcere să fii în locul lui atunci când poate fără să vrei sau voit faci ceva care îl supără și îl face să lăcrimeze. Gândește-te, fii mai bun, nu ai nimic de peirdut. E atât de simplu!

Un simplu romantic
12 ianuarie 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu