Pe dealuri, pe câmpii, peste păduri...
Ce melancolic să stai să te gândești
În liniște la amintiri și dalbe visuri.
Într-o odaie singur cu un vechi pian
Pe clape hoinărind în armonii...
Cu dor nestins de un chip diafan
Citind apoi în șoaptă albă poezii.
Când luna-și lasă raze pe cărare
Mă uit pe o fereastră suspinând...
Și văd mesteceni cuprinși de ninsoare
Și mă trezesc în taină lăcrimând.
Dintr-un sertar iau vechile scrisori
Le recitesc și îți sărut cuvinte...
Da, știu, va ninge blând până în zori
Iar eu voi sta în visul tău cuminte.
Dan Lucian Corb 16 decembrie 2016
Volumul: Doruri albe de iarnă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu