Mi-e dor de verile acelea-n care
Blândul tău surâs mă-nvăluia...
Nu mai conta oricâtă așteptare
Căci tu mereu veneai în calea mea.
Cu un caiet și o chitară ne-așezam
Pe malul unei ape, eu și cu tine...
Și până în amurg ne-mbrățișam
Prin cântece și versuri line, line.
Melancolici ne-ntorceam pe o cărare
Ce e bătută doar de ploi și vânt...
Acum gândindu-mă la noi mă doare
Și-mi curge lacrima până-n cuvânt.
A fost un vis ce l-am trăit odată
Chiar nu știu dacă m-ai iubit nespus...
Și nici nu-mi pasă fiindcă, dulce fată
De-atunci suspin în fiecare-apus.
Dan Lucian Corb 30 mai 2016
Volumul: Pentru atunci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu