Un puiuţ de turturea,
L-am luat la mine-n odaie,
Mi-a înduioşat inima.
Era ud şi zgribulea...
Pe-o hăinuţă l-am pus,
C-o duioşie mă privea
Încât pe loc m-a sedus.
I-am dat apă şi seminţe
Şi l-am mângâiat,
În ochi avea luminiţe,
Lacrimi, apăsat.
Noaptea am mai suspinat
Amândoi, ca-n vis,
Duioşie, l-am alintat,
Suflet mi-ai atins.
Iar în zori când s-a trezit
L-am pus pe terasă,
Din priviri mi-a mulţumit,
Of, lacrimă deasă.
Acum stă, se uită-n zare
Sigur, după mama sa,
Duioşie, a mea-ncântare,
Sper că ne vom revedea.
Dan Lucian Corb 13 septembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu