vineri, 5 septembrie 2014

De-ai fi lângă mine

De-ai fi lângă mine
Ţi-aş cânta, mereu,
Şi poezii cu rime
Ţi-aş dedica, chiar eu.

În romantice seri
Cu recitaluri reuşite,
Ţi-aş oferi păreri
Când mi-ai şopti ,,iubite.''

Cu părul scurt ori lung,
Cu sau fără pălărie,
În braţe să-ţi ajung,
Sărut să-mi dai tu, mie.

În armonii de vis
Am strânge-n suflet dor,
Parfum de trandafiri, precis,
Când ţi-aş şopti ,,te-ador.''

De-ai fi lângă mine
Ţi-aş cânta, mereu,
Şi poezii cu rime
Ţi-aş dedica, chiar eu.

Dan Lucian Corb 5 septembrie 2014


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu