Eu în camera mea. Tu în camera ta. Numai că, da, camera mea e într-un oraş iar camera ta într-un alt oraş. Aşa că propun să ne întâlnim undeva la jumătatea drumului. Trebuie doar să deschizi uşa către cel mai frumos vis, în seara asta, în care dorul e poetic, se desfată pe clape de pian, devine cântec şi pe aripile vântului, zboară, sensibilizându-ne până la lacrimi. Eu, în camera mea, răsfoiesc o carte scrisă acum multă vreme, dar tipărită recent, sorb melancolii de iarnă şi-un ceai fierbinte, suspin la fiecare rând din pricina ta, fiindcă mă ademeneşte frumuseţea sentimentelor tale ce le simt în al meu suflet. Tu, în camera ta, stai la fereastră, privind în depărtare, cu ochii scânteind de dor, cu părul despletit, la taifas cu o lacrimă din amintirea nopţilor albastre de vară, în care mă iubeai cu tot sufletul. Privim amândoi luna, ce ne mângâie cu razele-i fine, speranţa.
Dan Lucian Corb
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu