Caietul cu amintiri O iubeam...

Glasul ei se pierdea în păduri de aramă
Peste dealuri, către munţii sihaştri...
Chipul ei îmi părea că destramă
Plânsul ruginit, unde îi?...

Trebuia s-o revăd târziu, într-o toamnă
Când ploi curgeau din ochii albaştri...
Rătăcit, mă priveam în palmă
Tălmăcind sărutul dintâi.

Colindasem aproape o lume întreagă
De atuncea mereu o visam...
Căci îmi era nespus de dragă
Şi o iubeam, atât... o iubeam.

Dan Lucian Corb 5 septembrie 1992
Caietul cu amintiri