Pe covoare de frunze, se aud trecând pașii călătorului, în seara înfrigurată. E singur, c-o pălărie și-un geamantan și-o floare la rever. Îl privesc din fereastră cum se pierde pe cărarea veche, învăluit în ceață. Probabil pleacă la trenul de seară ce-l va lua din halta pustie. Iau chitara și cânt în sol minor, un cântec de dor, un cântec lin, un cântec ușor, ușor... Și cânt și cânt, până când trenul fluieră și-l văd trecând peste câmpul uscat. O lacrimă tresare în al meu suflet, ușor, ușor... aștept un semn de la ea, o scrisoare, un cuvânt, ceva care să îmi aline tristețea. Aștept...
DLC 11 noiembrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu